Actriţa Antoaneta Cojocaru: „Numai un om teribil de special poate să se ocupe de cultură astăzi în România”

Anto 5

O iubesc tocmai pentru că mi-a dat voie să păşesc dincolo de linia imaginară care separă actorul de spectator. Am îmbrăţişat de la început ideea ei despre teatru, care înseamnă a planta zi după zi seminţe, a le uda cu lacrimile  şi cu sudoarea ta de actor şi a aştepta ca acestea să crească şi să dea rod bun. Ce năzuinţă poate fi mai completă decât aceasta? Oglinzi ale lumii, astfel vede fiecare piesă de teatru Antoaneta Cojocaru, actriţă şi liant al celor cu care colaborează în cadrul laboratorului de Noapte de la Teatrul Bulandra. Am simţit cum îşi frânge bagheta magică doar pentru ca spectacolul să crească, să evolueze şi să atingă cerul dinlăuntrul fiecărui om care alege să meargă la teatru. Seară de seară, roagă copaci sacri să ofere adăpost celor care încă mai cred în cultură. Nu am decât admiraţie faţă de această tânără actriţă, studentă a profesorului Ion Cojar, poate cel mai iubit din întreaga istorie a institutului de teatru. Nu aş şti de unde să încep şi unde să termin ca să o prezint cum se cuvine, dar pot să vă îndemn să mergeţi să-i vedeţi spectacolele, „Oscar şi tanti Roz”, „Pescăruşul”, „Hell”, „Cea mai puternică”, „Arlechino moare”, „Omul care mânca lumea”, „The Bach Files”. Toate se joacă în această stagiune. Nu este uşor, dar este esenţial pentru cariera ei în plină ascensiune. De altfel, deloc întâmplător, spectacolele Laboratorului de Noapte se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Curajul de a fi altfel poate şi trebuie să fie răsplătit.

În fiecare din aceste spectacole am urmărit-o atent şi m-au impresionat fragilitatea ei aparentă, dorinţa de a le da tuturor celor care vin la teatru şansa să-şi pună întrebări, sau să primească răspunsuri, şi neţărmuritul sacrificiu de sine, căci odată ajunsă pe scândură nu ai cum să nu o remarci, nu ai cum să pleci acasă şi să nu te întrebi cine este (dacă nu ştii deja). Cred cu toată fiinţa mea că un actor este preţios chiar şi numai pentru că recunoaşte că este om, că are sentimente. Cred că este extraordinar tocmai pentru că acceptă rănile pe care sufletul lui le poartă şi acceptarea înseamnă vindecare. De la actor afli cum tremură glasul cuiva care trece prin momente dificile sau încărcate de emoţie. Ce e bucuria, nebunia, frica, pasiunea, iubirea… Afli şi că uneori nu-l mai ţin picioarele, dar nu se dă bătut. Nebunia vieţii de zi cu zi ne-a făcut să uităm de frumuseţea acelei clipe în care actorul alege să intre în viaţa noastră. Grotescul în care se zbate astăzi societatea nu mai lasă loc sensibilităţii şi acest lucru pe mine cel puţin mă doare. Deschiderea pe care am simţit-o la Antoaneta Cojocaru mi-a dat şansa unei reevaluări a teatrului românesc şi a celor care au ales să-l slujească.

De la fiecare partener de scenă a învăţat, fiecăruia i-a dăruit din ceea ce este. Când visează la un proiect este clar că acesta se va materializa într-un fel sau altul, pentru că are o mare calitate Antoaneta: ştie să solidifice terenul dintre cei cu care colaborează, arătându-le că atunci când rezonezi deplin şansele ca rezultatul muncii să fie unul remarcabil sunt maxime. Şi asta reuşeşte prin Laboratorul de Noapte de la Teatrul Bulandra, să creeze piese remarcabile, care rămân pe retina spectatorilor. Ştiu că pot părea uşor subiectivă însă am un atu puternic, rezultatele eforturilor pe care le depune. Nu suntem la primul interviu, dar cred că acesta are o altă greutate. Vine să confirme ceea ce am aşternut până acum despre ea. Vine să amintească faptul că acolo unde există voinţă, există şi soluţii. Vine să strige în gura mare că există şanse ca ceea ce numim cultură să fie resuscitată şi să iasă din comă. Îi sunt recunoscătoare că a acceptat.

Trăim vremuri grele, Antoaneta Cojocaru! Vremuri care nu mai lasă loc culturii să existe…

Dar există cultură. Nu are cum să nu existe, dar din păcate este un moment foarte prost pentru ea. Există confuzie şi lipsă de implicare. Suntem într-un moment în care nu ne mai pasă şi nu mai vrem să ştim despre valori, despre ceea ce contează, ceea ce duce lucrurile mai departe. Parcă toată goana asta după bani şi avere a făcut ca lucrurile să se frângă foarte urât. A devenit înspăimântător. Pe de altă parte există nişte eroi care reuşesc să ducă ceea ce înseamnă cultură mai departe astăzi, nu în trecut (cu tot respectul pentru ce înseamnă asta), chiar în momentul acesta, cu toate greutăţile, cu toate spaimele, cu toată confuzia. Eu am mare încredere că aceşti eroi care se ocupă de cultură se vor înmulţi şi vor face în aşa fel încât, spre mândria ţării noastre, lucrurile să meargă foarte bine. Să supravieţuiască măcar… Sunt nişte oameni extraordinar de generoşi, luminaţi într-un fel. Numai un om teribil de special poate să se ocupe de cultură astăzi în România. Dacă este să mă raportez la mine şi la viaţa mea, ea este plină de oameni de cultură. Sunt oameni dedicaţi, serioşi, speciali, sensibili, care au foarte multe lucruri de spus. Ar trebui numai ca aceştia să se întâlnească cu cei care administrează.

10173532_849223575093350_5036899704718988014_n

Te ascult cum vorbeşti despre aceşti eroi. Vreau să te întreb dacă tu crezi că se poate face primăvară cu o floare, dacă un singur om poate schimba totul? Întreb pentru că eu cred foarte tare în acel dicton „Omul sfinţeşte locul”. Chiar există oameni care reuşesc asta în jurul lor.

Da. Şi eu cred. Oamenii pe care i-am întâlnit aşa au existat. Evenimentele pe care le-am trait cu asemenea oameni care sfinţesc locuri au fost de natură să mă facă să înţeleg că orice schimbare începe cu tine, că dacă tu crezi într-un anumit lucru, chiar dacă şansele sunt destul de mici, chiar dacă tu crezi în anumite valori şi ele sunt sugrumate, cineva va vedea, va recunoaşte ceea ce crezi, va avea aceleaşi nevoi, va simţi aceleaşi lucruri şi se va alătura. De fapt, numai de asta ai nevoie.

Mă gândesc şi la faptul că uite, Laboratorul de Noapte de la Teatrul Bulandra a luat naştere pentru că un om v-a dat girul, a avut încredere în voi…

Lucrurile nu sunt deloc întâmplătoare, iar faptul că Laboratorul de Noapte a apărut la Bulandra şi că Alexandru Darie, la un anumit moment, a avut încredere şi a văzut şi a spus „Da, este nevoie şi de asta” a însemnat foarte mult. După aceea oamenii au prins curaj. Am văzut că există un proiect oarecum asemănător la Naţional. Am auzit că şi la Opera Comică şi la Comedie. Dar primul care a dat girul a fost el. Un om poate face lucrurile să se schimbe dacă vrea şi este deschis.

535891_10200177732979615_755189619_n

Îţi place să fii pionier? Pionier în adevăratul şi frumosul sens al cuvântului…

În multe momente e foarte greu să fii pionier şi mi se pare că nu eu am ales asta, ci cumva asta trebuia să se întâmple. Sunt momente absolut minunate pentru care sunt infinit recunoscătoare şi care fac ca drumul să merite. Mi-aduc aminte de o familie care a văzut „Pescăruşul” de trei ori şi a patra oară a venit să vorbească cu noi, după ce a văzut şi Arlechino. Cei doi ne-au spus că au fost uluiţi, pentru că ei de 15 ani nu mai mergeau la teatru, nu mai credeau, nu se mai regăseau. Întâlnirea lor cu „Pescăruşul” a însemnat foarte mult şi i-a făcut să reconsidere lucrurile. Un asemenea moment merită tot. La fel se întâmplă şi cu spectacolul cu piesa Arlechino, care este special pentru că noi nu ne-am oprit din cercetat nici acum. Se joacă de trei ani, acum suntem în stagiune iar, dar noi nu repetăm înainte de fiecare spectacol ca să ne aducem aminte, ci căutăm mai departe. Mai amestecăm câte un ingredient în acel mojar al creativităţii. Faptul că acum este considerat unul dintre spectacolele de vârf este datorită acestui fapt. Mă gândesc că mereu e sala plină, se leagă nişte lucruri atât de speciale în săliţa aceea şi oamenii rămân şi vorbesc cu noi, ne spun ce au simţit şi ce au înţeles. Apoi pot să dorm liniştită. Dacă lucrurile acestea ni se întâmplă nouă atunci ele sunt posibile şi cu siguranţă vor exista şi alţi oameni care vor dori să îmbunătăţească şi să schimbe, alţi actori care vor căuta, vor dori să spună ceva. Sigur că drumul e greu astăzi, dar cu cât vom fi mai mulţi, cu atât şansele ca cultura să existe şi în prezent şi viitor, să fie o carte importantă de vizită a noastră vor fi mai mari.

12111992_861188717292882_2127603188469624820_n

Mi-a plăcut enorm „Cea mai puternică”, piesa lui Strindberg, unde joci alături de Mihaela Teleoacă, o actriţă minunată, hai să spunem la rândul ei „puternică”…

„Cea mai puternică” este un spectacol foarte greu pentru că sunt numai două personaje. E mult de dus. De fiecare dată, probabil datorită vârstei, am pus nişte mize nebuneşti asupra noastră. Îţi trebuie o pregătire specială ca să poţi să joci aceste spectacole. Nu le poţi duce oricum. Atunci când primeşti feed-back rapid e altfel. Nu e vorba despre glorie, ci despre drum. Atunci ştii că lucrurile sunt mai reale. Aşa că da, trebuie să fim puternice. Şi Mihaela, şi eu…

Trebuie să recunosc că de fiecare dată când văd un spectacol de-al Laboratorului de Noapte mă încărc cu lucruri pe care sunt bucuroasă să le am. Bagaje pe care sunt dispusă să le iau cu mine dincolo. Material nu luăm nimic cu noi. Spiritual enorm.

Acest lucru nu poate decât să ne bucure, înseamnă că tot ceea ce facem noi acolo chiar funcţionează. Este exact ceea ce ne dorim să se întâmple cu fiecare spectator. Fiind actriţă, înţeleg nevoile actorului şi ştiu că actorul poate mult mai mult decât i se oferă în general. Este evident că lucrurile se întâmplă mai superficial ca niciodată. Sunt mulţi oameni talentaţi care pot să facă mult. Şi culmea este că dacă ei ar fi luaţi în calcul ar fi mai bine pentru toată lumea, dar pentru că este confuzia care este, pentru că sistemul se bazează pe valori false şi pe fals în general sunt uitaţi. Toată lumea este atât de pătrunsă după goana asta după bani încât nu mai este atentă la faptul că exact de oamenii de care are nevoie mai mare uită. Cei care fac parte din echipa cu care lucrez sunt nişte actori extraordinari. Oameni responsabili care stiu la ce s-au angajat făcând această meserie, nu o fac întâmplător, nu printre altele. De asta între noi s-a legat o prietenie puternică.

Am urmărit un reportaj despre cum era confecţionată o geantă Christian Dior. Fiecare element era atent studiat, croit după un tipar cu migală, fiecare bucată de piele bine îndreptată, pânza dinăuntru frumos cusută, iar la final, ca o încununare a eforturilor se aşeza marca Dior. M-a impresionat şi m-a făcut să mă gândesc că asta fac şi actorii. Iau un rol şi îl descos, îl întorc pe toate părţile până reuşesc să descopere ce lipseşte, apoi îl refac şi aşa ia naştere acea emblemă, acea amprentă care le scoate în evidentă personalitatea.

Da. Clar. Ce frumos ai reuşit să descrii ceea ce facem. Nu m-aş fi gândit…

1851_4694416043715_1453082957_n

Ştiu că predai, în afară de ceea ce faci la teatru. Predai unor studenţi arta teatrului.

Da. Este o universitate alternativă, în care studenţii îşi aleg ei înşişi ce vor să studieze. Am avut bucuria ca o fată să mă aştepte după „Pescăruşul” şi să-mi spună că ea vrea să facă actorie cu mine, deşi urmează facultatea de psihologie. Astfel s-a format o grupă destul de mare de la diverse facultăţi. Cu ei folosesc alt limbaj, cu ei încerc să găsesc alte mijloace să facem o aripă adiacentă acestei meserii şi care să şi însemne ceva pentru ei, să-i ajute la ceva. Sunt oameni inventivi, deschişi, extrem de curaţi. Am mare încredere că ei vor face în aşa fel încât să fie bine. Au înţeles ceea ce le-am spus şi mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că fac această meserie în care am şansa să vorbesc despre oameni şi despre tot ceea ce mi se întâmplă fără să pun nişte ştampile sărace. O fac astăzi, când e cel mai greu. Poate şi pe vremea războiului poate era greu, dar ca acum nu a fost.

Poate că acesta este rolul actorului, de a ajuta omul să facă faţă vremurilor…

Da. Aşa este. Dar să nu uităm că există o categorie de actori extrem de generoşi precum Oana Pellea, pe care o iubesc atât de mult, de la care am şansa să „fur” meserie. Oameni responsabili, care nu se gândesc că lucrurile se opresc la ei, la persoana lor, ci mai departe. Este o mare bucurie să exişti lângă ei şi asta îi face nemuritori într-un fel, de fapt în toate felurile. Sunt fericită că la următorul proiect voi avea bucuria ca doamna Oana Pellea să ni se alăture. Am văzut oameni valoroşi care există într-un anumit fel şi asta face ca lucrurile să aibă o anumită ţinută. Pentru mine ei sunt importanţi. Am încredere că aşa cum am prezentat lucrurile în teatru ele se întâmplă la fel şi în film, şi în literatură, şi în pictură, şi în muzică. Sunt anumiţi piloni. Nu mai departe am văzut în filmul lui Tudor Giurgiu, „De ce eu?”, care e un film curajos, care prezintă o poziţie foarte limpede, foarte curată, cinstită.

Oberon si Titania

Da, aşa este. Eu cred că pe lângă faptul că a abordat un subiect delicat a dat o şansă tinerilor actori să se dezvăluie publicului.

Corect. Majoritatea sunt actori de teatru, acesta este un alt lucru minunat, faptul că Tudor Giurgiu vede teatru. Are încredere în actorii tineri şi asta s-a văzut. Mi se pare extraordinar, este un semn de sănătate, asta a fost o carte câştigătoare. Ceea ce într-un fel ştiam şi noi, cu toţii, dar vezi că deşi ştim atât de multe lucruri doar unii le aplică. Am fost fericită să văd colegi talentaţi. Asta te face să ai încredere. Pentru mine, tulburător a fost curăţenia unui om tânăr aşa cum era Cristian Panait. Nu a putut fi corupt, nu a putut intra în această caracatiţă. Este speranţa noastră. Sunt actori ai zilei de astăzi.

Lipseşte ceva. Ne lipseşte nouă ceva?

Ştii ce cred că lipseşte? Nu ne preocupăm de viitor deloc. Adică suntem atât de speriaţi, atât de apăsaţi şi de obosiţi încât lucrurile mor odată cu noi. Este mare păcat, pentru că ele într-adevăr vor muri odată cu noi. Mi se pare inacceptabil. Poate părea o vorbă mare, dar e de condamnat faptul că nimeni nu se îngrijeşte mai departe de persoana lui, nu se îngrijeşte de viitor. Această atitudine nu are precedent. Rămâne în locul nostru ce am vrut să rămână. Dacă nu rămâne nimic, nu rămâne. De asta este important ca lucrurile să depăşească fiinţa ta. E bine dacă ţie ţi-e bine, dar dacă tot ţi-e bine atunci fă ceva şi pentru ce va urma, fă ceva dincolo de tine, ceva care să fie important şi pentru generaţiile următoare, care să ducă mai departe arta ta, personalitatea ta, ceea ce eşti. Cred că asta este vital. Din ceea ce ştiu sau am citit generaţiile trecute au făcut asta. Aşa au existat şi există aceste nume importante în teatru, în film, în artele plastice. Oamenii s-au îngrijit de ce va urma, s-au îngrijit să crească nişte actori, nişte artişti. Le-a păsat de cum va arăta viaţa mâine. De ce se va întâmpla cu copiii, nepoţii. Unde? În ce ţară? A cui? A nimănui? Toate generaţiile tinere au o tristeţe care uneori te sperie. Resimt puternic asta.

11257195_10205885538111176_2248058597739558864_n

A fost greu să pui în mişcare un mecanism precum Laboratorul de Noapte?

Eu nu aş putea exista altfel decât experimentând. Mă întreba cineva cum mi-a venit ideea să faci experimente, pentru că spectacolele noastre sunt experiemente. Nu ne-am dorit să facem ceva special, să rupem gura târgului. Am plecat de la faptul că dacă noi credem că avem nevoie de mai mult şi încă nu am spus ce aveam de spus de ce să nu facem toate acestea. Hai să lucrăm! Asta a fost tot. Cred că este nevoie de oameni care să muncească şi nu să se prefacă. Să găsească dacă e ceva de găsit cu adevărat, nu să se prefacă. De oameni în sală care să se emoţioneze cu adevărat sau cărora să nu le fie frică de emoţie. Să nu se prefacă la rându-le că s-au emoţionat pentru că sunt nişte nume în vogă pe afiş. Cred că este nevoie să ne întoarcem la un adevăr, care s-a pierdut, sugrumat. Este nevoie de oxigen şi eu am mare încredere în tineri şi în tot ce vine după mine.

Dacă ai fi ministru al Culturii ce ai face?

Dacă aş fi ministrul Culturii m-aş bate cu toată lumea ca să demonstrez faptul că este extrem de importantă cultura. Aş căuta să insuflu asta şi să conving prin toate mijloacele posibile pe cei din jurul meu de importanţa culturii la ora actuală în România. Apoi aş deschide bine ochii să văd ce este în jur, ce tineri talentaţi există şi le-aş crea un mediu în care ei să poată crea astfel încât să ne facă să fim mândri de ei. Aş sparge toate lucrurile false. Sunt convinsă că tot ce s-a adăugat în toţi aceşti ani este o pânză de păianjen enormă, dar oricât am amâna momentul tot va trebui să facem curăţenie. Cu cât vom amâna cu atât nu le va fi bine tuturor. Nimic nu este imposibil cu adevărat, doar că-ţi trebuie enorm de multă energie şi trebuie să vrei. Dacă este locul tău atunci tu vrei lucruri şi le faci. Dacă eşti într-o poziţie care nu are legătură cu tine şi cu talanţii tăi atunci sigur că poziţia te sufocă şi tu suporţi la rândul tău tot felul de constrângeri şi de asta este capital să fie omul potrivit la locul potrivit. Să se termine cu toată păcăleala asta.

10155752_849223358426705_9119085203557567772_n

Ştiu că ai întâlnit oameni extraordinari, de la care ai învăţat şi înveţi şi pe care îi admiri şi îi respecţi… Şi mai ştiu şi că nimic pe lume este întâmplător.

Le sunt recunoscătoare celor pe care i-am întâlnit. Puteam să nu-i întâlnesc şi viaţa mea ar fi fost infinit mai săracă. Aceşti oameni sunt mama şi tata, apoi bunicii mei, apoi profesorul meu Ion Cojar, colegul meu Radu Apostol, regizor. Apoi chiar Alexandru Darie, de la care am învăţat foarte multe lucruri, actorii pe care i-am întâlnit aici, la Bulandra, Oana Pellea, Ion Besoiu, Mihai Constantin, doamna Tamara Buciuceanu, Marian Râlea, care este minunat. Partenerii mei de scenă, mă consider norocoasă că am lucrat cu ei, Marius Manole, de care mă leagă o prietenie extraordinară, Cristi Iacob, Tudor Istodor. Acum, Ştefan Lupu şi Mihai Smarandache, care sunt extraordinari, colegii mei cu care am făcut Laboratorul de noapte de la Bulandra. Aici, vreau neapărat să spun că fără răbdarea, înţelepciunea şi dragostea lui Adrian Ciobanu, partenerul meu în  „Arlechino moare?”, dar şi în „Pescăruşul”, faţă de teatru şi faţă de Teatrul Bulandra probabil că Laboratorul nu ar fi existat. Îi sunt infinit recunoscătoare. Sau doamna Cătălina Buzoianu… Sigur, sunt şi regizori de film care au însemnat mult pentru mine, precum Cornel Mihalache. Pe de altă parte se leagă multe de tatăl meu, pentru că am crescut într-un mediu în care cultura era importantă, provin dintr-un mediu de artişti şi a sădit în mine acest lucru. Şi, de asemenea, sunt puternic ataşată de mama mea, care îmi este model în toate, fără de care nu aş fi ajuns acolo unde sunt acum şi care m-a învăţat să cred în oameni şi în Dumnezeu, dar nu prosteşte, ci ca o alegere asumată.

Toţi compozitorii pe care i-am cunoscut în copilărie, Verdi, Puccini, Donizzetti. Toate spectacolele de balet pe care le-am văzut vreodată. Sunt artişti pe care îi ador şi nu am apucat să-i văd niciodată. Le iubesc pe Alina Cojocaru şi pe Natalie Dessay. Iar dacă ne referim la autori sunt extrem de ataşată de Cehov. Am învăţat multe lucruri în anul acesta în care m-am legat sufleteşte şi l-am descoperit personal pe Cehov, care cu siguranţă că nu avea nevoie să fie descoperit de mine. Dar faptul că am făcut asta înseamnă enorm. Era un spirit luminat, un om generos şi un geniu, care ca orice geniu nu trăieşte doar în prezent. Îl iubesc pe Dostoievski. Faptul că sunt studenta lui Ion Cojar, care ne-a făcut această legătură cu textele clasice, poate fi cauza pentru care fac ce fac acum, de asta am ce am în mine. Aşa am crescut. Şi nu este meritul meu, îmi dau seama de asta. E vorba de un noroc fantastic să întâlneşti omul potrivit la momentul potrivit care să sădească în tine ce va fi. Faptul că atâţia oameni au avut încredere în mine şi m-au ţinut în palme asta mă face să nu pot să mă opresc la persoana mea, cu toate riscurile. Sunt foarte tristă când văd oameni care o fac. Am refuzat nişte proiecte exact din acest motiv. Era vorba de un pretext care definea un singur om, care din punctul meu de vedere e foarte sărac.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s