„Pe lacul auriu”, o infuzie de sensibilitate

pe lacul auriu 01Am văzut „Pe lacul auriu” la Teatrul Bulandra chiar în seara premierei, și poate pentru prima dată după mult timp am simțit că mă întorc acasă. Am simțit harul lui Dinu Cernescu, la fel cum am văzut lacrima de fericire din colțul ochiului lui Ducu Darie la finalul spectacolului. Sala era realmente cucerită. M-am bucurat că am respirat pentru câteva ore aerul unui câmp încărcat de florile creației. Pasiune, talent, har, experiență, toate strânse cu generozitate în căușul sufletului de actor. Nicio tehnică nu poate avea rezultatele scontate dacă ACTORUL nu pășește pe scenă cu emoție. Cum să nu-l iubești pe Virgil Ogășanu atunci când vezi cum scândura cu care a avut nenumărate convorbiri și căreia i s-a confesat de atât de multe ori îl susține cu tăria unui munte, oferindu-i forță!?! Cum să nu te îndrăgostești de Valeria Ogășanu atunci când din combustia ei interioară, printr-o magie încărcată de nuanțe, se naște însăși misiunea artei numite teatru!?! Abia ce citisem despre experiența lui Florin Piersic Jr. în timp ce încerca un discurs emoționant pe scenă despre mama lui, minunata actriță Tatiana Iekel, în fața unor spectatori care, din nefericire, nu i-au întors emoția și care vin la spectacole pentru check-in. I-am aplaudat și susținut reacția. Mă așteptam la surprize asemănătoare, dar niciun telefon nu a sunat în timpul reprezentației de la Bulandra. Se simțea magia scenei și  am avut sentimentul unei întoarceri în timp, a unei bucurii pe care nu o mai puteam stăpâni, a unui rost atât de aparte încât doar mirosul nebun al teilor de afară l-a putut egala.

pe lacul auriu 06„Teatrul este oglinda lumii”, spune Hamlet. Nu există spectacol din care să nu ieși mai învățat și mai bogat spiritual, daca îți dorești cu adevărat. Da, teatrul este oglinda lumii, a vremurilor, a societății. Un actor bun nu poate refuza un rol bine scris. Un creator cu conștiința responsabilității mature știe că scena este martora unui proces transformator, că arta este hrana sensibilității umane. Pentru mine, „Pe lacul auriu” este un spectacol convingător, emoționant, tulburător. Incontestabil, succesul acestui spectacol a depins de modul în care Dinu Cernescu a știut să îmbine calitățile actorilor cu experiență cu ale celor mai tineri, de răbdarea lui, de viziunea lui. În spectacolul „Pe lacul auriu” descoperi arta nepieritoare a cuvântului, forța sa prin jocul actorului. Dinu Cernescu are simțul măsurii și o dorință perpetuă de a cerceta universul uman prin intermediul actorilor. Talentul constă și în puterea cu care selectezi materialul real, de viață, capabil să te inspire în conturarea creației. Talent înseamnă să îmbogățești atitudinea, gândurile, inițiativele, faptele personajului cu forța ta umană.

pe lacul auriu 03Cei mai mulți habar nu au câtă muncă se ascunde în spatele unui rol, câte nopți de repetiții, cât efort în a înțelege personajul și lumea lui. Cine l-a văzut pe Virgil Ogășanu pe scenă înțelege cât de creatoare poate deveni contribuția acestuia. În actor există resurse adevărate, uneori nebănuite, pentru continua împrospătare a artei teatrale.  Virgil Ogășanu a brodat împreună cu regizorul Dinu Cernescu o existență inedită, un profesor de greacă veche, posesor al unui neastâmpăr special, căruia întâlnirea cu un adolescent, abia cunoscut, îi dă puterea să accepte și să-și declare iubirea pentru fiica lui. Virgil Ogășanu spune că Tom, personajul acesta complex, este un cadou pentru el și că este fericit că poate juca în sfârșit personaje în vârstă. Umor, ironie, sensibilitate, inteligență vie, toate contribuie la închegarea acestui personaj. Virgil Ogășanu este un om cald, un actor pentru care teatrul rămâne profesiunea de credință. „Mie nu-mi place să spun meserie, ci profesie. Meserie îmi sună ca fiind ceva mărunt, îmi sună prea tehnic. Eşti de meserie violonist, e prea puţin. Vocaţie… Actoria nu se învaţă. Ca şi viaţa, nu se poate învăţa. Este o oglindă a realităţii, dar acum citez din Shakespeare”, spune maestrul Ogășanu.

pe lacul auriu 07„Pe lacul auriu” este o poveste despre orgolii și regrete care are loc pe marginea unui lac, unde profesorul de greacă veche, Tom, și soția lui, Kate, au o casă de vacanță. Între Tom și fiica lui, Claudia, există o relație tensionată, nelămurită, care nu-i dă pace tatălui octogenar, cu tendințe evidente spre cârcoteală și reproșuri. Claudia, o femeie divorţată, ajunsă la 40 de ani, este pe punctul de a începe o a doua căsnicie alături de un dentist. Când tatăl și fiica sunt împreună se tachinează şi se ironizează reciproc. Niciunul nu găsește curajul de a recunoaște că își dorește cu nesaț împăcarea. Mama este interpretată firesc și emoționant de Valeria Ogășanu. Ea știe că viața merge înainte, că fiecare om are neîmpăcările, traumele şi frustrările sale şi nu merită chinul de a te lega la nesfârşit de ceea ce a fost. Știe că tot ceea ce există acum poate deveni amintire în clipa imediat următoare. Nu mai există timp pentru ceartă, pentru ranchiună. Există timp doar pentru iubire. Fiica pretinde că tatăl ei e egoist, indiferent, că nu l-a simţit prieten niciodată. De-aia nici nu-i poate spune „tată”, ci Tom. Valeria Ogășanu consideră acest spectacol un semn, un miracol. Și-a dorit ca în lumina reflectorului să nu fie actrița, ci personajul, așa cum este el. Kate este femeia peste care au trecut 48 de ani de căsnicie, care a încercat din răsputeri să-l împace pe omul iubit cu propria fiică. Dorința actriței este ca acest text sensibil să scoată spectatorii din nebunia și zbuciumul cotidian și să-i ajute să întrezărească o lume mai frumoasă, mai liniștită.

pe lacul auriu 05Povestea de viață cuprinsă în această piesă este una în care oricine se poate regăsi. Personal, m-am regăsit în relația tată-fiică. Ai de ales în viață. Să crezi că trebuie să te dai peste cap mereu ca să fii iubită și că fericirea este o senzație niciodată cunoscută, ori dimpotrivă, să ai puterea să-ţi priveşti trecutul cu toleranţă şi înţelegere, cu inima deschisă și să poţi ierta. Doar astfel afli că tocmai lucrurile care te-ar fi putut doborî te-au învăţat cele mai profunde lucruri. Relația cu tatăl meu nu a fost una apropiată în ciuda faptului că în ultimii ani am locuit împreună. Mi-am dorit să-i spun cât îl iubesc și că fiecare realizare a fost din dorința de a-l face să se simtă mândru de mine. Când l-am pierdut, acum un an, m-am simțit golită de sens, pierdută cumva, fără o importantă bucată din sufletul meu, și mi-a luat apoi cam șase luni s-o pun la loc. Tata se simțea incapabil să-şi arate adevăratele sentimente, crezând că sensibilitatea nu trebuie dezvăluită copiilor, nu a găsit niciodată clipa potrivită de a-şi lăuda fiica lipsită de afecţiune sau de a-i oferi sprijinul său. Nu am avut niciodată o conversaţie adevărată, lungă, cu tatăl meu, dar l-am iertat și m-am iertat. Și nu a fost ușor. Astfel că există o notă de subiectivism în opinia mea în ceea ce privește spectacolul „Pe lacul auriu”. Când Claudia, interpretată de Ana Ioana Macaria, reuşeşte să rostească pentru prima oară cuvântul „tată”, fiecare fibră din ființa mea s-a simțit atinsă. „Fiecare spectacol este o întâlnire cu un text și o echipă. Spectacolul Pe lacul auriu este, pentru mine, ca o întâlnire caldă de familie. Pe lacul auriu este un spectacol cald și omenesc ce vorbește despre nevoia de iubire, indiferent de vârstă și cât de greu reușim să comunicăm unii cu alții chiar și atunci când ne iubim, sau mai ales atunci”, spune Ana Ioana Macaria.

Lucian Ifrim dă rolului său, cel al viitorului soț, dentistul, Billy Ray, o culoare căreia-i pot spune blajină. Este omul simplu, care știe adevărul vieții și care o ia așa cum e. Nu simte frică, ci o ușoară jenă. Nu se simte complexat de profesorul de greacă veche, intelectual rasat, părintele celei pe care o iubește. „În primul rând este vorba despre familie, despre relația dintre tată și fiică. De când am început repetițiile sunt foarte atent la reacțiile copilului meu, la cee ace vorbesc cu ea, căci s-ar putea să aibă probleme serioase, iar eu, deși locuim împreună, să nu-mi dau seama. Uneori, ca părinte ești neatent. Trec anii și te întrebi dacă ai reușit să fii un părinte adevărat, dacă ai procedat sau nu corect într-o anumită situație”, mărturisește actorul.

pe lacul auriu 02Ultimul, dar nu cel din urmă, Alin Potop, student în anul III la UNATC, clasa profesor Florin Zamfirescu, crede că acest rol este o șansă formidabilă pentru el să învețe de la actori pe care îi respectă, de la oameni remarcabili. Pot să-l numesc curajos pe tânărul actor care îndură bucuria ce-i sparge pieptul pentru că are de la cine să învețe? Fără îndoială. Curajos și norocos… Billy, personajul pe care îl interpretează, este un puști refractor la orice experiență nouă, iar timpul petrecut cu niște bătrâni plicticoși i se pare din start pierdut. De unde să știe că tocmai el este cel care va schimba destinele tuturor, tocmai el este liantul care le va aduce aminte că singura monedă de schimb pe pământ este iubirea. Oamenii, locurile, timpul de calitate, întâlnirile, acestea contează. „Aș vrea ca publicul să socotească piesa un îndemn pentru întoarcerea în natură, acolo unde relațiile dintre oameni pot fi armonizate de frumusețea reală, nu alterate de tehnologie”, spune tânărul actor, care este pe cale să afle că actorul se îndrăgostește de fiecare din rolurile sale, nu le poate realiza altfel decât iubindu-le, căci alături de ele își va petrece o bună parte din viață.

Câte zile, nopți, cafele și țigări înseamnă un rol numai un actor știe. Câte supărări, împăcări, suspiciuni, obsesii dedică un actor unui rol numai el știe, de asemenea. Povestea de dragoste dintre un actor și rolul lui îl va răscoli mereu și mereu. De aceea profesia de actor nu este una liniștită, sigură. Actorul nu este sigur pe sine niciodată, depinzând de toți și de toate. De aici exaltarea actorului la primirea unui rol important, de substanță. De aici dăruirea sa totală într-o muncă adesea executată în asalt, de aici bucuria de a juca seară de seară. M-am bucurat că Alin Potop a reușit să descifreze structura interioară a personajului său alături de un regizor precum Dinu Cernescu. O șansă într-adevăr de a învăța de la cei mai buni.

Ernestweb8550_bridgeErnest Thompson, scriitor, dramaturg, scenarist și actor american, s-a născut pe 6 noiembrie 1949 în Bellow Falls, Vermont. Piesa care l-a făcut celebru, „Pe lacul auriu”, a fost scrisă atunci când avea 28 de ani. Spectacolul omonim a avut premiera pe Broadway în 28 februarie 1978 cu Tom Aldredge şi Frances Sternhagen în rolurile principale. Jucat succesiv timp de trei ani pe Broadway (1978-1980), spectacolul a acumulat cifra record de peste 400 de reprezentaţii, fiind transformat într-un film renumit în 1981 cu Katharine Hepburn şi Henry Fonda în distribuţie. Filmul i-a adus lui Thompson Oscar-ul pentru cel mai bun scenariu. Anul următor a fost montată la Kennedy Center, la New Apollo Theatre și s-a jucat două stagiuni (peste 400 de reprezentații). A doua sa piesă de teatru „The West Side Waltz” (Valsul din cartierul de vest) a avut premiera pe Broadway, cu Katherine Hepburn în rolul principal, la 19 noiembrie 1981. Thompson a scris şi regizat o adaptare pentru televiziune care a avut premiera la CBS în 1995 cu Shirley MacLaine, Liza Minnelli, Kathy Bates şi Jennifer Grey. Thompson a scris şi scenarii de film precum  „Sweet Hearts Dance”, regizat de Robert Greenwald – cu Susan Sarandon și Don Johnson. În anii ‘90, Ernest Thompson a scris scenariul pentru „Take me home again”, după nuvela lui Lamar Herri. În 2000 montează 12 piese scurte pe Off Off Broadway. În 2001 a regizat o versiune televizată a piesei On Golden Pond, cu Julie Andrews și Christopher Plummer, după care a montat piesa „White People Christmas” la Zephyr Theatre din Los Angeles.

18947063_461108984227368_611765979_obun

Dacă pentru dramaturg sau regizor procesul de creație este aproape încheiat în seara premierei, pentru actor acesta revine la fiecare reprezentație. Încrederea, răbdarea, înțelegerea regizorului față de actor, și invers, rămân. Îmi doream o infuzie de frumusețe, de sensibilitate, de celebrare a vieții în teatru. M-am bucurat să văd povestea unei relații tată – fiică așezată sub lupă, tratată din unghiul purității, a unor sentimente curate, profunde și cuceritoare. Căsuța de pe lacul auriu e locul în care toți ne întoarcem, un loc unde ne încărcăm cu energie pentru a rezista drumului lung, tumultuos al vieții. Îl pot compara cu Anteu, fiul Geei și al lui Poseidon, care prindea puteri doar atingând pământul, fiind considerat astfel invicibil. La final de spectacol, un oraș liber de oameni se dezvăluia în toată splendoarea lui de iunie, un oraș care se bucura că prin arterele lui sângele circula cu viteza legală. În peisajul teatral actual, „Pe lacul auriu” este gura de oxigen de care avem nevoie ca oameni, ca spectatori.

Următoarele reprezentaţii cu spectacolul „Pe lacul auriu” sunt programate în 10 şi 25 iunie, ora 19.00 la Sala Toma Caragiu. Biletele se găsesc la casele de bilete ale Teatrului Bulandra deschise zilnic între 12.00 şi 20.00 şi on line pe http://www.eventim.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s